Cu bebelusul in concediu 2

Astazi despre Roma, si cum a fost cu un copil de 15 luni acolo. Am plecat cu avionul pe 20 martie, cu Wizzair pe la 6.00 am. De data asta i-am avut cu noi si pe bunici. Zborul a durat cam 2 ore, in care Andrei s-a comportat bine. Am aterizat pe Ciampino (pentru cine nu stie, e un fel de Baneasa) de unde am vrut sa luam un taxi. Desi exista un tarif unic de cca. 30 de euro pana in centrul Romei, niciunul din taximetristi n-a vrut sa ne duca decat cu aparatul. N-am avut ce sa facem, copilul adormise in carucior, asa ca am luat un taxi, pentru care am platit 60 euro. Le doresc pe aceasta cale taximetristilor din aeroport sa faca pana pe toate patru rotile! 😛

Atentie:

– Copii pana in 2 ani au prioritate la imbarcare dar si la controlul bagajelor. Exista o intrare destinata copiilor si persoanelor cu necesitati speciale unde coada aproape nu exista iar trecerea este destul de rapida.

– Copii pana in 2 ani pot calatori cu caruciorul pana la intrarea in avion, urmand sa il primeasca la iesire o data cu restul bagajelor . De asemenea daca exista tranzit, caruciorul e cu treaba lui la bagaje de cala.

– Copii trebuie insotiti de ambii parinti, daca nu, trebuie sa aveti imputernicire.

Ne-am cazat langa zidurile Vaticanului pe Via Aurelia. Am luat un apartament cu 2 dormitoare si living room mare, in care Andrei sa aiba unde alerga. Apartamentul era superb, nimic de reprosat. As putea trai acolo :). Am inchiriat de la B&B Association of Rome, sunt foarte seriosi. Pretul a fost de 150 euro/ noapte apartamentul, chiar decent fata de cat costa un hotel in Roma.  Mai jos, cateva poze cu apartamentul.

Locatia are o singura problema, trotuarul de circulatie de pe strada respectiva era foarte ingust iar drumul in panta destul de mare. Nu puteam trece cu caruciorul decat foarte greu, trebuia sa luam autobuzul o statie daca vroiam sa mergem spre zona mai comerciala. La o statie de noi era o piata tipic italiana cu produse de-ale lor, gen branza , prosciutto, rosii uscate, paine, paste etc. Va recomand sa nu ratati rosiile uscate, pizza florentina (e un fel de lipie), ricotta, sardinele, pastele crude, pecorino, parmegiano reggiano. Carnea si prosciutto erau extrem de scumpe, peste 20 euro/kg. In schimb pastele erau la un pret decent si de o calitate deosebita. Noi ne-am cumparat si niste covrigei sarati, traditionali care mergeau extraordinar de bine cu berea. Daca tot a venit vorba de bere, Italia nu e o consumatoare inraita, au doar cateva sortimente, dar cea mai buna este Peroni la sticla maro. Nu Peroni Nastro Azuro, ci aceea simpla. Interesant este ca, la ei, se gasesc doze de 330ml sau sticle de 660ml. Nu exista bere la pet, pentru ca probabil isi permit sa cumpere la sticla. La Roma nu gasesti ardei iute sau muraturi, probabil ca ei nu consuma. La fel, nu se gaseste iaurt simplu! Majoritatea sortimentelor sunt  cu fructe sau alea simple sunt cu zahar adaugat (crema di yogurt). Pentru noi a fost o problema majora deoarece nu vroiam sa ii dam copilului iaurt cu zahar, mai ales ca nici noi nu mancam. In schimb am gasit niste biscuiti pentru Andrei, fara zahar adaugat, cu un gust foarte bun.

Ce-am mai observat in Roma:

  • masinile sunt foarte mici, e adevarat ca n-au locuri de parcare;
  • daca esti pieton risti sa mori de tanar, nimeni nu acorda prioritate la trecerile de pietoni decat dupa ce ai ajuns la jumatate;
  • se conduce mai haotic ca la Bucuresti;
  • preturile sunt mari, e si normal pentru o capitala asa de mare si plina de turisti;
  • au un sistem interesant de inchiriat masini, sau de folosit in comun la preturi mici, numit CAR SHARING, detalii aici;
  • transportul in comun face greva cand are el chef si nu ia nicio amenda; (am prins 2 zile de greva)

Am vizitat cat am putut din cunoscutele obiective turistice, nu le mai descriu acuma, daca cineva nu le stie, poate sa citeasca ghidurile si Wikipedia, ei le cunosc mai bine ca mine. In plus am vazut si celelalte trei mari catedrale din Roma: Santa Maria Magiore, San Paolo Fuori le Mura, si San Giovanni in Laterano.  Informatii despre ele gasiti folosind link-urile. Pot sa va spun ca merita vizitate. Cel mai mult mi-a placut San Paolo Fuori le Mura, chiar daca e la marginea Romei si mergi vreo ora cu autobuzul. O alta biserica frumoasa, aflata aproape de Coloseum este San Pietro in Vincoli (Sf. Petru in lanturi), si aceasta merita vizitata.

Daca tot ajungeti la Roma, in piata Navona este (se spune) cea mai buna inghetata de ciocolata din lume…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s